Sample image

Finalizăm lucrările de consolidare a malului stâng al Lacului Bodi. Lucrările au fost prevăzute în planul de măsuri dispus de Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Someș -Tisa unde este dispusă punerea în siguranță a barajului conform normativelor în vigoare.

Sunt lucrări necesare care vor continua cu reparații la descărcătorul de ape mari și canalul rapid, la disipatorul de energie și la canalul de descărcare în aval.

Ultima autorizare a Barajului Lacului Bodi a fost emisă în anul 2007, administratorul din acea vreme fiind obligat să efectueze lucrările de reparații și consolidare. În tot acest răstimp nu s-a intervenit deloc, ajungându-se la o situație avansată de erodare a structurii de siguranță. De aici nevoia urgentă de a consolida malul, chiar dacă lucrarea modifică întrucâtva modul de acces în apă și aspectul malurilor. Ne pasă de acest loc atât de important pentru comunitatea din Baia Sprie. Încă de anul trecut am început lucrările de amenajare a promenadei, de sistematizare a izvoarelor și montare a podurilor realizate în regim propriu. Vom continua să investim în acest loc atât de drag nouă, ne bucurăm că găsim înțelegere și interes la noii administratori și ne vom strădui în continuare să păstram intact patrimoniul orașului nostru.


Proiecte Programul Regional Nord-Vest 2021-2027

facebook Oras Baia Sprie

Echipa manegeriala

Sample image

Alin Birda

Primar
primar@baiasprie.ro
Sample image

Sarkozi Istvan Balazs

Viceprimar
viceprimar@baiasprie.ro
Sample image

Felicia Chira

Secretar
secretar@baiasprie.ro